Cătălin Mesaru

Ana Fernández-Villaverde s-a născut în Bilbao în 1974. Din 2007, scoate muzică sub numele de La Bien Querida. În 2007, cei de la Mondo Sonoro și cei de la Rockdelux s-au declarat extrem de încântați de un demo pe care artista l-a făcut în propria sa casă. Sub umbrela Elefant Records, una din cele mai importante case de discuri indie din Spania (Elefant activează din 1989), și-a scos marea majoritate a creațiilor muzicale. Inclusiv acest E.P., Nocturnidad, lansat pe 6 ianuarie 2015. Pe 6 martie urmează să lanseze, sub formă de compilație, trei E.P.-uri: Premeditación, Nocturnidad și Alevosía.

Prin superbul Nocturnidad, La Bien Querida pare să vrea să dovedească noaptea, să și-o aproprieze, să o convertească în substanță magică, lichidă, numai bună pentru o întunecată campanie de răzbunare ce are rădăcini într-o dragoste mult prea puternică pentru a fi uitată. Noaptea și adăpostul întunericului sunt instrumentele perfecte pentru potențarea magiilor malefice și pentru zămislirea de poțiuni care mai de care mai pâcloase.

Muzical, sună a ceva din zona M83 sau The Naked And Famous, numai că ceva mai aglomerat în unele locuri, cu sunet ceva mai grunjos (dar în niciun caz neîngrijit!) și cu veleități mult, dar mult mai întunecate. Sunetul însuși are o afectare care se prelinge-n zona de shoegaze, iar vocea Anei, cu ale sale tânguiri și cu reverbul obligatoriu pentru genul ăsta de muzică, face niște lucruri minunate și îți intră sub piele.

Cu Ojalá Estuvieras Muerto (adică, ce n-aș da să fii mort), La Bien Querida îți demonstrează din start agenda ei: suferă enorm din dragoste, și-ar dori să-l vadă mort, și-ar dori să se poată odihni. Deși repetă întruna că nu se poate întoarce și că nu poate să-l atingă din nou, la sfârșit recunoaște că, deși l-ar secționa în cele mai fine bucăți, nu va putea niciodată să-l uite. Aici sună cel mai mult a M83 – cu straturile de sintetizatoare groase și amenințătoare care se întretaie, cu vocea filtrată și cu secțiunea ritmică incisivă, e ca un hiperecou a ceea ce M83 făceau pe albumul lor cel mai bun: Before the Dawn Heals Us.

Pe Encadenados, ritmul se accelerează un pic, sintetizatoarele rămânând, însă, elementul de bază și cele care dau direcție. Pe palierul versurilor, revenim la dragoste frântă, dar dintr-o perspectivă diferită față de prima piesă a EP-ului: Y los días se pasan muy lentos/ Y los años se pasan volando/ No me acostumbro a vivir sin ti (Zilele trec foarte greu, anii zboară […] nu mă pot obișnui să trăiesc fără tine).

Carretera Secundaria vine cu un fel de resemnare extrem de amară, genul ăla de resemnare care te face să-ți iei lumea în cap și să alergi noaptea de nebun cu mașina, până la marginea lumii. O margine a lumii care se află într-un amurg constant, mediu propice pentru blesteme, după cum ni se împărtășește în Crepúsculo, cu o atitudine vocală surprinzător de upbeat. Mai ales când i se urează individului să-i scoată corbii ochii, acvilele inima, iar șerpii să-i smulgă vintrele.

Pentru Ojalá Estuvieras Muerto, La Bien Querida a scos și un videoclip, care vine din excelenta școală de scurtmetraje pe care spaniolii o au și accentuează sentimentul de teroare care mustește prin rănile E.P.-ului.